Contabilitate
Evidenta contabila
„Înregistrarea sistematică a informaţiilor privind situaţia patrimonială precum şi a rezultatelor obţinute de către un agent economic, atât pentru necesităţile acestuia cât şi pentru relaţiile cu asociaţii sau acţionarii, clienţii, furnizorii, băncile, organele fiscale.” – reprezintă definiţia evidenţei contabile în literatura de specialitate....
Certificarea situatiilor financiare anuale
Situaţiile financiare, prin natura informaţiilor pe care le furnizează, sunt elementul central al raportărilor financiare, reprezentând principalul scop al...
Revizii contabile
Revizia contabilă constă într-un control special al activităţii economice sau financiare a agenţilor economici. Aceasta presupune revederea sau reverificarea documentelor de evidenţă privitoare la operaţii (contabile) care au avut loc anterior. Analiza amănunţită poate duce la refacerea contabilităţii...
Expertize contabile judiciare
Expertiza contabilă judiciară îndeplineşte rolul unei probe ştiintifice în stabilirea de fapt a adevărului material în procesele civile şi penale, în litigiile de muncă şi arbitrare prin aceea ca ajută la lămurirea problemelor pe care le generează cauza...
Expertize contabile extrajudiciare
Expertiza contabilă extrajudiciară este acea expertiză care în afară de orice intervenţie judecatorească are loc direct între părţile aflate în litigiu sau este solicitată de persoane fizice sau juridice în vederea stabilirii adevărului şi legalităţii în raporturile lor de activitate. ...
Retratarea situatiilor financiare
În data de 1 octombrie 2012 a fost aprobat de către Ministerul Finanțelor Publice Ordinul nr. 1286 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu IFRS, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață ...
Servicii de cenzorat
Puteţi beneficia de serviciile unui cenzor autorizat independent pentru activităţi de cenzorat necesare societăţilor comerciale şi organizaţiilor non-profit (asociaţii de proprietari, asociaţii şi fundaţii).
Cenzorul va îndeplini următoarele atribuţii:
- supraveghează gestiunea societatii; ...
Consultanta financiar contabila
Din momentul în care afacerea dumneavoastră este doar o idee, aveţi nevoie de consultanţă financiar – contabilă. Redactarea documentelor de înfiinţare ale societăţii, alegerea opţiunilor din formularele de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, completarea ...